Noile directive privind achizițiile publice:

Necesitatea adoptarii

Procesul de reglementare a procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica in spatiul comunitar a inceput in 1971 cu adoptarea Directivei 71/305/CEE care a avut drept obiect de reglementare coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica de lucrari. In timp, legiuitorul european a ajuns la concluzia ca si trebuie monitorizate, chiar daca, intr‑o prima faza, doar o lista scurta de servicii a cazut sub incidenta directivelor.

achizitii publice

achizitii publice

Din 1971 si pana in prezent, acest proces legislativ a urmarit evolutia unui fenomen juridic care s‑a centrat, in principal, pe garantarea unor proceduri transparente si nediscriminatorii de atribuire a contractelor de achizitie publica si integrarea in acest context specific al achizitiilor publice si a altor politici publice, cum ar fi protectia mediului, asigurarea anumitor standarde sociale sau lupta impotriva coruptiei.

Daca, intr‑o prima faza, legislatia europeana avea in vedere doar coordonarea procedurilor de atribuire, in timp, directivele au inceput sa dezvolte si diferite aspecte legate de participantii la proceduri si chiar la instrumentele de contractare.

Se observa ca modalitatea de abordare a legislatiei europene a presupus, initial, publicarea de directive distincte referitor la lucrari, servicii si bunuri, fara a se avea in vedere contractele de concesiune. Reforma directivelor din anul 2004 avea sa reuneasca intr‑o singura directiva (considerata directiva‑cadru, „clasica”) principiile de atribuire aplicabile achizitiilor publice de produse, servicii si lucrari (altele decat utilitati) si concesiunii de lucrari, o directiva distincta fiind dedicata sectorului utilitatilor). Aceste directive aveau sa fie completate in continuare de directive distincte care au ca obiect de reglementare remediile, in sens de masuri de protectie juridica a participantilor la procedurile de atribuire pentru cazurile de incalcare a legislatiei achizitiilor publice.

Evolutia legislativa a fost influentata in mod decisiv de hotararile Curtii de Justitie care au clarificat, in timp, conceptele prevazute uneori eliptic in directive.

Formele tot mai diverse ale actiunii publice au facut necesara continuarea clarificarii de catre jurisprudenta a unor notiuni de baza apartinand dreptului achizitiilor publice.

Constatandu‑se necesitatea de a prelua in legislatie clarificarile aduse de jurisprudenta si totodata de a extinde domeniul de incidenta al legislatiei prin largirea categoriilor de servicii la care se aplica, in anul 2014 a intervenit o noua reforma legislativa care s‑a concretizat in adoptarea unei noi directive clasice, unei noi directive privind utilitatile si, pentru prima data, a unei directive dedicate in mod specific concesiunilor. Anumite modificari au fost aduse si sectorului de remedii, fara a se publica, insa, o noua directiva.

Asadar, noile norme privind achizitiile publice sunt destinate sa acopere in continuare acele plati efectuate din fonduri publice care vizeaza cumpararea de lucrari, de produse sau de servicii cu titlu oneros prin intermediul unui contract de achizitie publica, indiferent de caracteristicile si forma in care se incheie contractul (cu titlu de exemplu, cumparare neafectata de termen sau modalitati, contract de leasing, contract de credit furnizor etc).

Noua reglementare a preluat si anumite principii exprimate in documente destinate implementarii politicilor publice actuale la nivelul UE, intre care „Strategia Europa 2020 pentru o crestere inteligenta, durabila si favorabila incluziunii” si initiativele emblematice din cadrul acestei strategii, respectiv: „O Agenda digitala pentru Europa”), „O Uniune a inovarii”), „O politica industriala integrata adaptata erei globalizarii”), „Energie 2020”), „O Europa eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor”), Actul privind piata unica), in special cea de‑a douasprezecea actiune‑cheie: „un cadru legislativ revizuit si modernizat pentru achizitiile publice”.

Elaborata in contextul economic rezultat din ultima criza economica, Strategia Europa 2020 are in vedere trei prioritati principale:
  1. dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere si inovare;
  2. promovarea unei economii competitive, cu emisii scazute de dioxid de carbon si eficiente din punctul de vedere al utilizarii resurselor si
  3. promovarea unei economii cu o rata ridicata a ocuparii fortei de munca, care sa asigure coeziunea sociala si teritoriala.

Achizitiile publice sunt considerate in Strategia Europa 2020 drept unul dintre instrumentele de piata care trebuie utilizate pentru indeplinirea acelor obiective ale strategiei care au in vedere:

– imbunatatirea conditiilor care permit intreprinderilor sa inoveze;

– sprijinirea tranzitiei catre o economie eficienta in ceea ce priveste utilizarea resurselor si cu emisii reduse de dioxid de carbon si

– imbunatatirea mediului de afaceri, in special prin implicarea IMM‑urilor care dovedesc potential de inovare.

In temeiul Strategiei Europa 2020, politica de achizitii publice trebuie sa asigure atat utilizarea cat mai eficienta a fondurilor publice, cat si asigurarea unui caracter deschis al pietelor de achizitii in Uniunea Europeana.

Concluzionandu‑se in sensul ca, pentru scopurile noilor politici publice, cadrul de reglementare asigurat de Directivele 2004/17/CE si 2004/18/CE a atins anumite limite, s‑a decis la nivelul Comisiei Europene analizarea unor posibilitati de revizuire a intregului sistem legislativ, in vederea cresterii eficientei si eficacitatii acestuia.

Modificarile concrete ale cadrului legislativ au avut drept punct principal de pornire rezultatele consultarii publice realizate prin intermediul „Cartii verzi privind modernizarea politicii UE in domeniul achizitiilor publice. Catre o piata europeana a achizitiilor publice mai performanta”) (in continuare, „Cartea verde privind achizitiile publice”).

Scopul Cartii verzi privind achizitiile publice a constat in identificarea de domenii‑cheie care trebuie reformate si in solicitarea opiniilor partilor interesate cu privire la optiunile concrete in materie de modificari legislative.

Cartea verde privind achizitiile publice a derulat consultarea publica cu privire la anumite subiecte care au supus analizei, in principal, urmatoarele aspecte:

  1. caracteristicile normelor privind achizitiile publice;
  2. aspecte legate de procedurile de atribuire;
  3. crearea unei piete europene a achizitiilor cat mai accesibile operatorilor economici;
  4. utilizarea strategica a achizitiilor publice pentru implementarea noilor politici;
  5. garantarea unor proceduri care previn faptele specifice infractionalitatii economice.

Rezultatele consultarii au fost rezumate intr‑un document de sinteza pe baza celor peste 600 de raspunsuri primite din partea unor autoritati contractante, intreprinderi, asociatii industriale, cadre universitare, organizatii ale societatii civile, inclusiv cetateni.

Pe langa consultarea realizata prin intermediul Cartii verzi a achizitiilor publice, pe parcursul anilor 2010‑2011, Comisia a evaluat impactul si eficacitatea legislatiei UE in materia achizitiilor publice si a publicat rezultatele respectivelor studii de impact), cu sublinierea urmatoarelor concluzii:

– recunoasterea contributiei Directivelor 2004/17/CE si 2004/18/CE la crearea unei culturi a transparentei si a achizitiilor orientate spre rezultate, generand economii si imbunatatiri ale calitatii rezultatelor achizitiilor publice si

  • existenta unor diferente in intelegerea, implementarea si aplicarea directivelor care au condus la rezultate diferite in statele membre.

Monica Amalia Ratiu – www.universuljuridic.ro