Oportunitati de finantare in mai 2016

Luna mai 2016 aduce o serie din finantarile nerambursabile europene mult asteptate inca de anul trecut, dar si lansarea unor programe operationale noi atractive.

4 ghiduri dedicate programului antisaracie

Ministerul Fondurilor Europene va lansa in aceasta luna patru ghiduri care privesc programul antisaracie, prin Programul Operational Capital Uman (POCU), cu o valoare totala de 830 milioane de euro. Finantarile se vor acorda pentru masuri de ocupare pentru someri, programe de formare pentru tineri si adulti din zone defavorizate, servicii la nivelul comunitatii pentru copii si tineri anterior institutionalizati si dezvoltarea retelei de asistenti sociali si defavorizati. Apelul este de tip competitiv si potentialii beneficiari sunt autoritatile publice locale, organizatii non-guvernamentale si societati comerciale.

In acest moment, Ministerul Fondurilor Europene a lansat ghiduri care totalizeaza 40% din totalul alocarii programelor gestionate in perioada 2014-2020 – cinci programe fiind in valoare de aproximativ 20 miliarde euro (Programul Operational Capital Uman, Programul Operational Infrastructura Mare, Programul Operational Competitivitate, Programul Operational Asistenta Tehnica, Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate).

De asemenea, alte oportunitati de finantare sunt oferite de catre Ministerul Finantelor Publice care deschide in aceasta luna o noua sesiune de inregistrare a cererilor de finantare privind dezvoltarea regionala. Schema de ajutor de stat va sprijini investitiile ce promoveaza dezvoltarea regionala prin crearea de locuri de munca, iar bugetul sesiunii va fi de 250 milioane de lei.